Unity in Care

Promovarea sistemelor de sprijin în domeniul sănătății mintale pentru copiii și tinerii vulnerabili. 

 

tineri în CAB

Copiii și tinerii vulnerabili sunt expuși unei incidențe mai mari a problemelor de sănătate mintală din cauza experiențelor adverse cu care s-ar fi putut confrunta, după cum reiese din analiza situației realizată în România, Grecia, Albania și Kosovo.

Cu toate acestea, sistemele de sănătate publică sunt de prea multe ori slab echipate, atât în ceea ce privește capacitățile, cât și resursele, pentru a răspunde acestor nevoi. Prin urmare, proiectul Unity in Care: Advancing Mental Health Support Systems for Vulnerable Children and Youth (Promovarea sistemelor de sprijin în materie de sănătate mintală pentru copiii și tinerii vulnerabili) propune măsuri universale și preventive de sprijin în materie de sănătate mintală și psihosocială (Mental Health and Psychosocial Support -MHPSS), care poy fi furnizate de profesioniști din domeniul sănătății mintale și din afara acestuia, inclusiv de ONG-uri locale cu scopul de a consolida reziliența copiilor și tinerilor vulnerabili.

Proiectul este conceput ținând cont de piramida MHPSS a Inter-Agency Standing Committee (IASC) și are ca scop echiparea profesioniștilor din domeniul sănătății umane și din afara acestuia cu metodologii de prevenire. Astfel, intervențiile vor fi mai accesibile, mai puțin costisitoare și mai integrate în circumstanțele actuale de viață ale copiilor și tinerilor vulnerabili, reducând în același timp povara asupra instituțiilor specializate în sănătate mintală.

Proiectul va adapta, va contextualiza și va pune în aplicare intervențiile din cadrul metodologiilor Movement, Games, Sports and Creativity (MGSC), Move On & Engage, I-support My Friends, pentru a sprijini categoriile deosebit de vulnerabile din aceste țări. Asfel se va constitui baza pentru colectarea și diseminarea celor mai bune practici, a cunoștințelor și a materialelor de formare prin înființarea de grupuri de lucru tehnice și prin măsurarea impactului prin intermediul celor mai semnificative povești de schimbare, utilizând platforma europeană Child Protection Hub.

Un Consiliu consultativ internațional pentru copii și tineri (CAB) și patru astfel de Consilii naționale vor fi înființate, fiind deja un mecanism testat pentru a asigura o participare colectivă valoroasă.

Proiectul își propune să desfășoare 12 cursuri de formare și să formeze cel puțin 216 profesioniști din domeniul sănătății mintale și non-mintale, să ajungă la 1.300 de oameni și să anime grupurile de lucru, din cadrul proiectului, pentru a sprijini pe toți cei care promovează sănătatea mintală și bunăstarea psihosocială a copiilor și tinerilor vulnerabili.

Co-finanțat de Comisia Europeană