Partenerii noștri

shine bus

Demersul nostru pentru promovarea drepturilor copiilor și îmbunătățirea sistemului de protecție a copilului este posibil doar cu ajutorul partenerilor noștri și al finanțatorilor, cărora le mulțumim pentru sprijin.

 

Instituții

Parteneri guvernamentali: Ministerul Educației Naționale, Ministerul Muncii și Justiției Sociale Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție, Inspectoratul General pentru Imigrări, D.G.A.S.P.C. București, D.G.A.S.P.C. Dolj, D.G.A.S.P.C. Olt, D.G.A.S.P.C. Gorj, D.G.A.S.P.C. Neamț, Federația Română de Fotbal, Federația Română de Gimnastică, Agenția Națională împotriva Traficului de Persoane, Administrația Națională a Penitenciarelor, Centrele Educaționale din Buziaș, Târgu Ocna, Craiova, Tichilești, Direcția Națională de Probațiune, Inspectoratul Școlar Ploiești

Instituții academice: Facultatea de Asistență Socială București, Facultatea de Asistență Socială Craiova, York University Canada, Colegiul Național al Asistenților Sociali, Universitatea din Ioannina

Organizații

Organizații neguvernamentale din România: UNICEF, SOS Satele Copiilor, World Vision România, Salvați Copiii România, Federația Organizațiilor Neguvernamentale pentru Copil, Coaliția pentru Drepturile Migranților și Refugiaților, Agenția de Dezvoltare Comunitară Împreună, Asociația Betania, Asociația Arhipera, Habitat for Humanity, Global Humanitarian Lab, Integrity Action, Fundația Pestalozzi România, Centrul Rromilor Amare Rromantza, Centrul Romilor pentru Politici de Sănătate - SASTIPEN, Fundația PACT – Parteneriat pentru Acțiune Comunitară și Transformare, Fundația NESsT, Policy Center for Roma and Minorities, Asociația Română de Fotbal, Centrul de Resurse pentru Organizațiile Non-Profit din Oltenia, Fundația Comunitară București

Organizații neguvernamentale din alte state: FGS Spania, AFEJI Franța, PH4K Grecia, Greek Refugee Council, KOPIN Malta, Defence for Children International Belgia, FEDASIL Belgia, ARSIS Grecia, Brave Phone Croația, Center for Youth Integration Serbia, International Juvenile Justice Observatory Belgia, PILNET Ungaria, Barnardos SECOS Marea Britanie, Fundația PULSE Bulgaria, Stichting Alexander Olanda, Child Circle, Young in Prison, Slovenska filantropija, Fundacja Ocalenie (Polonia), Organization for Aid to Refugees (Rep. Cehă), Restorative Justice (Olanda), European Forum of Restorative Justice (Belgia), Eurochild (Belgia), Consortium of ICARO Social Cooperatives (Italia), Accessophia (Spania), Achievement for All (Marea Britanie), The Northampton Center for Learning Behavior (Marea Britanie), Child Rights Centre (Serbia)

Alte delegații ale Terre des hommes : Terre des hommes regional office for Central and South East Europe, Terre des hommes Moldova, Terre des hommes Jordan, Terre des hommes Albania, Terre des hommes Moldova, Terre des hommes Kosovo

Fundația Terre des hommes este parte din o serie de structuri din România precum:

  • Federația ONG-urilor pentru Copil,
  • Federația Organizațiilor Nonguvernamentale pentru Dezvoltare,
  • Coaliția pentru Educație,
  • Coaliția pentru Drepturile Migranților și Refugiaților,
  • PSEA, un grup de lucru pentru conștientizarea și prevenirea abuzului sexual
  • ProTECT Platform (grup de lucru pentru prevenirea exploatării și traficului de copii),
  • PROMISE Barnhaus Network,
  • Grupul de lucru al Ministerului de Justiție pentru victimele copii și prevenirea exploatării sexuale și abuzului,
  • ODIHR OSCE (rețea internațională ce luptă împotriva traficului de persoane),
  • CFJ-EN (Child Friendly Justice European Network)
Finanțatori

Comisia Europeană, Programul de Cooperare Elvețiano-Român, Fundația Botnar, OAK Foundation, Austrian Development Agency, Norway Grants, EEA Grants, Fedevaco (Federation Vaudoise Cooperation), Canton Geneva, Swiss Agency for Development and Cooperation, Missing Children Europe, MEDICOR Foundation, Orange, Fondation Orange, Active Citizens Fund Romania programme funded by Iceland Liechtenstein and Norway through EEA and Norway Grants 2014-2021, The European Union contracted by the International Centre for Migration Policy Development through the Migration Partnership Facility, Crisis and Support Center of the Ministry for Europe and Foreign Affairs of France, the City of Zurich, Oak Foundation, Z Zurich Foundation, Swiss Solidarity Foundation, UNHCR -Agenția ONU pentru Refugiați