Ziua Internațională a Tinerilor (International Youth Day)

int youth day

Anual, pe data de 12 august, este sărbătorită Ziua internaţională a Tinerilor. Un prilej pentru Fundația Terre des hommes de a aprecia tinerii care se implică, în mod voluntar, în proiecte dedicate copiilor. Acești tineri care au dat curs invitației de a intra într-un program de mentorat derulat de Fundația Terre des hommes România în cadrul proiectului NOROC în educație.

Tinerii voluntari, deveniți mentori pentru elevi din județele Dolj, Olt, Gorj, Vâlcea și Bacău, și-au împărțit timpul liber cu colegii lor mai mici, care au avut nevoie de sprijin din partea acestora. Au participat cu tot sufletul la întâlnirile cu copiii, oferindu-le sprijin prin activități recreaționale și educaționale în cadrul programului de after-school. În aceste județe sunt elevi în situații vulnerabile, așa că nevoia de mentori era și este în continuare mare. Tinerii mentori pot juca un rol esențial în viața copiilor, oferindu-le un exemplu pozitiv și un ghidaj util pentru a depăși provocările cu care se confruntă.

Ziua Internațională a Tinerilor este cu siguranță o ocazie minunată de a aprecia eforturile lor și de a încuraja și alți tineri să se implice activ în comunitatea lor și să ajute acolo unde este cea mai mare nevoie de ei.

#InternationalYouthDay