„Sportul și jocul salvează viitorul tinerilor” este cauza pe care Terre des hommes Romania o sprijină la ediția online a Swimathon București în iulie anul acesta și asta l-a convins pe fotbalistul elvețian Roman Bürki, portar la Borussia Dortmund, să publice un mesaj care încurajează fanii să doneze. Iată ce a scris:
„Anul trecut, când am vizitat proiectele Terre des hommes în România, am fost chiar impresionat de munca grea și minunată pe care o depun ei pentru copiii vulnerabili. Acum Terre des hommes strânge fonduri pentru a cumpăra echipamente sportive pentru copiii în detenție din România și a organiza activități sportive pentru ei. Sportul și jocurile vor ajuta la reabilitarea acestor copii, vor îmbunătăți starea lor emoțională și abilitățile sociale. Cred cu adevărat în puterea imensă a sportului de a schimba oamenii în bine. Așa că vă încurajez să donați orice sumă pentru această cauză.”
Puteți dona până pe 10 iulie orice sumă direct pe pagina proiectului de pe site-ul Swimathon București prin card (orice monedă) aici sau prin transfer bancar.
Timpul pe care minorii îl petrec în detenție ar trebui să fie o pregătire pentru reintegrarea în societate. În schimb, nevoile lor psihologice și sociale nu sunt rezolvate și pandemia a agravat această situație. Prin metodologia MJS (Mișcare, Joc și Sport) testată de Terre des hommes la nivel internațional în zone de conflict, personalul va ajuta 200 de tineri din Centrul de Detenție Craiova să gestioneze emoții, conflicte și să câștige încredere. Fiecare sumă înseamnă o contribuție majoră la viitorul lor. Puteți citi aici despre cum trăiesc minorii români în detenție
Pentru Fundația Terre des hommes este prima participare la Swimathon, care are deja o tradiție în București și a strâns din 2013 peste 500.000 de euro pentru 150 de proiecte. Roman Bürki este ambasador al Terre des hommes, cea mai importantă fundație elvețiană de protecție a drepturilor copilului, activă în România de aproape 30 de ani.