Profesorii organizează 20 de evenimente cu și pentru copiii de etnie roma

copii

Până și în aceste vremuri, școala poate fi mișto pentru toate etniile.  O serie de evenimente școlare vor fi organizate benevol de 20 profesori din toată țara în perioada următoare, pentru a demonstra acest lucru. Proiectul Mișto Avilean al Fundației Terre des hommes Romania a avut această inițiativă, cu scopul de a promova incluziunea școlară a copiilor romi în orice școală, astfel încât ei să se simtă bine-veniți atât în școlile din România, cât și în cele din străinătate.

Evenimentele cu tematică diferită vor fi organizate în școli din toată țara, de profesorii care au câștigat vara aceasta un concurs de proiecte. Finanțarea este exclusiv pentru organizare și materiale, iar evenimentele respectă desigur regulile de prevenție Covid19. Expoziții (fotografii, desene, colaje, machete etc.), momente artistice (muzică, dans, teatru etc.) și/sau alt tip de evenimente creativ (dezbatere, forum, întâlniri cu specialiști, etc.), inclusiv online, vor fi realizate în 12 județe :Alba, Bihor, Cluj, Dolj, Gorj, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Sălaj, Satu Mare, Vrancea.

„Diferiți, dar uniți prin joc ”, organizat în iulie sub coordonarea dnei Daniela Tutos, directoare a Școlii Creștine Private din Cartierul Romilor Tinca , a fost primul dintre acestea, și a avut tematică sportivă, deoarece sportul unește și dezvoltă abilități sociale, iar copiii învață astfel că diferențele etnice și sociale ne îmbogățesc pe toți. Au participat elevii din comunitatea de romi din Tinca, elevi ai Școlii Creștine Private din Cartierul Romilor Tinca (Bihor) și ai Liceului Teoretic „Nicolae Jiga” Tinca, dar și elevi din Oradea. În două zile diferite iulie, elevii au concurat în jocuri sportive care le-au pus la încercare pregătirea fizică, atenția, viteza de reacție, rezistența psihică.

Proiectul Mișto Avilean este finanțat de Comisia Europeană prin Programul „Drepturi, egalitate și cetățenie” (2014-2020) și are ca scop facilitarea educației continue și nediscriminatorii pentru toți copiii români de etnie roma aflați în migrație. El este implementat în parteneriat cu Terre des Hommes Ungaria, AFEJI, Franța și Fundacion Secretariado Gitano, Spania. Detalii despre proiect pe misto-avilean.eu și aici.