Platforma Child Protection Hub - childhub.org aniversează în februarie 2021 șase ani de prezență online. Site-ul care reunește profesioniști din protecția copilului are acum un aspect nou, care îi evidențiază funcționalitatea, și propune un concurs, pentru a mulțumi membrilor și vizitatorilor care l-au ajutat să devină una dintre cele mai mari comunități online de profesioniști! Sunt deja 13.000 de membri înregistrați și 30.000 de resurse informaționale disponibile publicului.
În ultimii șase ani, Child Protection Hub (ChildHub) a oferit (gratuit) cunoștințe profesionale în zece limbi - engleză, franceză, albaneză, bulgară, greacă, maghiară, română, sârbo-croată-bosniacă, ucraineană și rusă. De asemenea, ChildHub reunește cele mai recente informații despre domeniul protecției copilului - de la rapoarte de cercetare și documente de politică, la ghiduri și seturi de instrumente, și servește ca o platformă educațională prin oferirea de seminare web gratuite și cursuri online. În plus, ca răspuns la pandemia Covid-19 , ChildHub a dezvoltat un portofoliu extins dedicat exclusiv protecției copiilor în vremurile pandemiei, care a atras zeci de mii de vizitatori din întreaga lume.
„Există o cantitate vastă de informații de calitate și resurse de învățare pe diferite domenii tematice ale protecției copilului. Împreună, acestea oferă o călătorie antrenantă în ceea ce privește dezvoltarea profesională continuă”, spune Shkendie Maxhuni, coordonator ChildHub în Kosovo. „Puteți răsfoi știrile sau biblioteca bogată în resurse informaționale, puteți avea access la materiale multimedia precum videoclipuri, podcast-uri și infografii, sau chiar puteți participa la discuții live sau urma diverse cursuri.”
ChildHub este un „loc de întâlnire” în care profesioniști din întreaga Europă se conectează și discută despre munca lor, împărtășesc provocări și bune practice, sau găsesc sprijin pentru cazuri dificile. Aceștia pot găsi, de asemenea, oportunități de muncă în toată Europa de Sud-Est.
Noul design și caracteristicile actualei platforme își propun să îmbunătățească experiența de utilizare și să creeze mai multe oportunități de implicare a membrilor. S-a schimbat însă viziunea ChildHub odată cu noul său aspect? Judit Nemeth-Almasi, șef adjunct al Biroului regional Terre des hommes pentru Europa, nu consideră acest lucru: „Vrem în continuare să oferim un spațiu virtual sigur pentru profesioniștii în protecția copilului, un spațiu în care să se poată dezvolta, să învețe unul de la celălalt, și să ofere și să primească sprijin. Cu toate acestea, „geografia” noastră se extinde: în curând ni se va alătura un ChildHub în Palestina, un ChildHub în Myanmar și multe altele. ”
Tamas Komaromi, Knowledge Manager al ChildHub, explică schimbările funcționalității: „Există o structură simplificată a meniului pentru a ușura navigarea, dar și o opțiune de căutare optimizată care îi va ajuta pe utilizatori să descopere conținutul dorit printre cele 30.000 de articole și resurse. Fiecare articol (de exemplu, știri, publicații) este prezentat într-un mod mai clar și include opțiunea de a oferi o traducere în orice limbă care lipsește. Credem că acest lucru îi va mulțumi pe cei care s-au oferit să traducă articole în mod voluntar. Dar acestea sunt doar câteva dintre noile caracteristici. Veți descoperi restul pe parcurs. ”
Pentru a accesa ChildHub și a vă înregistra, vizitați: childhub.org/ro
Pentru a participa la concurs și a câștiga o tabletă sau vouchere, aflați pașii de urmat aici
ChildHub este gestionat de Terre des hommes (Biroul regional din Ungaria în colaborare cu birourile de țară din Albania, Kosovo, Moldova, România și Grecia), în parteneriat cu Salvați Copiii Balcanii de Nord-Vest, Centrul de cunoștințe pentru îngrijiri alternative pentru copii din Bulgaria, Brave Phone din Croația și Centrul pentru Integrarea Tinerilor din Serbia.
Childhub este finanțat de Austrian Development Agency, Oak Foundation, și Terre des hommes Foundation.