În 2024, am publicat cartea de povești, „Pe urmele fricilor noastre”, în limbile română și ucraineană. Poveștile au fost scrise și ilustrate de 10 copii cu care lucrăm în Centrul de Reziliență și Inovare din București, în timpul unui atelier de storytelling, coordonat de Evheniya Lauta, psiholog și mamă din comunitatea noastră.
Din 2023, copii din Ucraina au venit zilnic în Centrul de Reziliență și Inovare, ca să participe la ateliere de imprimare 3D, de scris sau pictură, de animație video. Uneori au venit la seri de jucat boardgames sau să se joace și să-și facă prieteni în limba de acasă. Alteori, ca să învețe limba română, să facă mărțișoare sau să pregătească cozonaci.
Misiunea noastră la Terre des hommes este să sprijinim copiii refugiați să se simtă bine în țara în care au fost nevoiți să se refugieze. Ne bucurăm să le fim alături în a-și duce la bun sfârșit ideile, iar ideea acestei cărți a fost a lor.
Iată ce povestește Evheniya despre „Pe urmele fricilor noastre”, cartea editată în limbile ucraineană și română:
„Țineți în mâini o colecție neobișnuită de povești. Autorii lor sunt copii din diferite părți ale Ucrainei, ale căror familii au fost forțate să își părăsească casele după ce țara agresoare a lansat o invazie la scară largă. În timpul atelierului de creat povești „Înfricoșător de talentați”, care a durat o săptămână în Centrul de Reziliență și Inovare, din București, al organizației Terre des hommes, copiii au avut de scris și ilustrat o poveste despre cele mai profunde temeri ale lor.
Rezultatul a fost o colecție de povești colorate de diferite genuri și scenarii. Cu toate acestea, chiar fricile alese de autori au fost neașteptate. Copiii nu au scris despre monștri de sub paturi, clovni înfiorători, păianjeni sau zombi. Cu toții, fără a se pune de acord înainte, au ales să scrie despre frici profunde care se pot ascunde în fiecare dintre noi.
Au scris despre frica de trădare, frica de înstrăinare, frica de singurătate, frica de pierdere, frica de moarte, dar și frica de a te bucura de viață.
Toate acestea nu sunt deloc angoase copilărești, ci sunt emoții pe care cu toții le putem simți. Poveștile despre frici vorbesc însă și despre credința în bunătatea dezinteresată, prietenia adevărată și iubirea sinceră. În ciuda oricăror circumstanțe, inimile acestor oameni mici rămân deschise, pline de grijă și umanitate.”
Autorii cărții: Artem Basmanov, Darina Bashkatova, Alina Shevchuk, Mariia Shus, Nikita Vygovsky, Rostislav Vygovsky, Sofia Dolomanchuk, Tina Stus, Varvara Druzhynina, Viacheslav Vygovsky.
Editor: Olga Mititelu
Design grafic: Samira Natour, studio Zvâc
Mulțumim partenerilor de la UNHCR România care au făcut posibile atelierul de storyelling și publicarea cărții.