O serie de video explicative pentru prevenirea violenței între copii

Cum prevenim violența între copii/tineri? Nu există un singur răspuns simplu, de aceea Fundația Terre des hommes a creat și publicat o serie de clipuri utile pentru toți adulții care doresc să înțeleagă mecanismele violenței și să prevină astfel răspândirea fenomenului în rândul copiilor.

Vă invităm să le urmăriți, în orice ordine doriți, aici pe canalul nostru de Youtube.

Scopul nostru este să facilităm și să încurajăm înțelegerea fenomenului, dar și să tragem un semnal de alarmă privind consecințele posibile și gravitatea fenomenului. Temele abordate sunt legate de definirea și recunoașterea violenței („Glumă sau agresiune psihologică?”), de semnele (Care sunt reacțiile copiilor la violență?) și cauzele sale, dar și de cultivarea empatiei (Ce simți ca martor al violenței dintre copii /tineri?). 

Ambiția generală a proiectului CARING a fost de a reduce violența bazată pe gen (GBV) în cele 8 școli participante la nivel național, prin implicarea a zeci de facilitatori, profesori sau personal din școli, alături de elevi și părinți. Ei au conștientizat  problemele sociale nocive, normele și comportamentele de gen și au aflat cum să le conteste în mod constructiv. De asemenea, au gândit și creat împreună propriile campanii de promovare a unor comportamente  pozitive bazate pe înțelegere și acceptare.

Efortul nostru face parte dintr-o campanie de conștientizare pe tema violenței începută în urmă cu mai bine de șase ani, odată cu primul nostru proiect în acest sens. În cadrul campaniei actuale au apărut și o serie de articole pe platforma online Școala 9. Le puteți citi aici

 

Aceste clipuri au fost create în cadrul proiectului CARING, Contestarea normelor sociale și de gen pentru a reduce violența împotriva copiilor în școală, co-finanțat de Uniunea Europeană. 

 

Filmare/sunet/post producție: Petru Șoșa (Sho-Sha Advertising) și Gabriel Petrescu (Ekous Film), muzică originală: Codruț Bulfan (Quasar Music Production)