În această perioadă, ne este dor de voluntarii din proiectele noastre -ei participă activ la diferite întâlniri cu copiii sau acțiuni de advocacy, dar sunt și principalii intermediari între noi, adulții, și copiii-beneficiari ai proiectelor. Așa că i-am întrebat cum le este în această perioadă și am descoperit că, la fel că noi toți, par să se lupte acum mai mult cu timpul -ba pare prea mult, ba prea puțin. Au nevoie de prieteni, sprijin sufletesc mai ales, însă oferă cu generozitate încurajări -toate mesajele lor sunt înduioșătoare și cu siguranță vă vor face bine. I-am întrebat de ce au nevoie, cât de greu e acum, cum își ocupă timpul, dacă primesc/oferă ajutor și ce au de transmis. Le puteți citi aici răspunsurile:
Mihai Cătălina-Giorgiana, voluntar Terre des hommes în proiectul BRIDGE, 22 ani
Deși sunt acasă de aproape 1 lună de zile, în izolare, mă simt tot mai obosită întrucât programul meu este unul destul de haotic. Înainte de impunerea stării de urgență și de închiderea facultăților aveam un program pe care îl urmam "ca la carte", după cum se spune. Însă, acum totul este pe repede înainte mai ales că sunt anul III și urmează sesiunea de examene și sesiunea de licență. Vin către noi, studenții, tot mai multe proiecte de la profesori, iar noi nu știm cum să le mai facem față. Așadar, cred că o mică "vacanță" fără stres, stări de anxietate și agitație ar fi foarte binevenită.
Da, îmi este greu in această perioadă de izolare. Deși sunt alături de familie: părinții mei, îmi lipsesc vizitele făcute împreună la bunici. În această perioadă îi protejăm și ne distanțăm puțin. Avem noroc că aceștia sunt încă în putere și se pot îngriji reciproc în aceste zile grele. Totodată îmi este greu și pentru că obișnuiam să ies mai mereu în aer liber, să merg foarte mult, iar acum este dificil, însă sunt recunoscătoare că stau la casă și mă pot bucura de tot ceea ce este în jurul meu. Nu pot face la fel de multă mișcare ca înainte, însă trebuie să ne conformăm. Este dificil și pentru că anul acesta urmează să dau examenul de licență, iar cu toată această stare de urgență și cu acest coronavirus, planurile noastre au fost date peste cap și ne este din ce în ce mai greu să ne realizăm sarcinile. Cărțile sunt foarte greu de procurat de la biblioteci, unele fiind închise, iar unele cărți nu le putem găsi online.
Mesajul meu către ceilalți tineri este să stea acasă! Să își protejeze bunicii, părinții, prietenii, persoanele dragi lor. Să respectăm ceea ce autoritățile ne spun să facem! Trebuie să fim uniți, pentru că împreună vom trece peste toate!
Iar după ce această nebunie se termină: să petrecem cât mai mult timp cu persoanele dragi nouă, să ne bucurăm de tot ceea ce este în jurul nostru, de natură, de animale, de fiecare moment din viață! #stămacasă #împreunăreușim
Din punctul meu de vedere, în această perioadă cele mai importante lucruri pentru noi sunt sănătatea psihică, fizică și emoțională. Chiar zilele trecute am prezentat un proiect online în cadrul căruia i-am întrebat pe colegii mei cum se simt acum. Răspunsurile lor au fost: "agitat, anxios, stresat". Toți simt la fel în această perioadă, și îi înțeleg. Și eu simt la fel ca ei. Însă, cel mai important este să ne sprijinim unii pe alții, să comunicăm cât mai mult cu cei din jurul nostru. Avem la îndemână tehnologia pe care o putem folosi să comunicăm cu ei: videocall, Facebook, Skype, putem fi aproape unii de ceilalți. Iar prin această comunicare îi ajutăm să fie mai voioși, mai bucuroși.
Am câteva emisiuni TV pe care le vizionez, citesc cărți, articole, ies în natură: curtea casei mele. Am un cățel foarte drăguț cu care mă mai joc, și de asemenea am licența și proiecte de final de realizat. Mai gătesc împreună cu mama mea, facem uneori și cu schimbul: o zi gătesc eu, o zi ea, apoi împreună. Mai încerc și câteva rețete de prăjituri.
Alexandra Marica, voluntar Terre des hommes, 21 de ani
Acum am nevoie de timp nelimitat și bine organizat. Dar știu că timpul este limitat, deci ce am eu de făcut este să îl organizez bine.
Îmi este greu în aceasta perioada pentru ca mi-a fost data toată viata peste cap. Aveam propria rutina, ca toată lumea de altfel, iar acum nimic nu mai e la fel. Fiind în anul III la facultate, îmi făcusem deja un program despre cum și când sa scriu la licență, aveam aproape resurse nelimitate de cărți, iar acum trebuie să mă adaptez la aceasta noutate ciudată. De asemenea, îmi este greu și pentru ca nu ma pot întâlni cu prietenii, o parte foarte importantă din viața mea.
Mesajul meu pentru ceilalți și pentru mine însămi ar fi să ne bucurăm mai mult de puțin. Să apreciem orice secundă pe care o petrecem cu cei dragi sau chiar și singuri, atâta timp cât suntem liberi să facem alegerea aceasta.
Primesc suport moral din partea familiei și a prietenilor și ofer la rândul meu aceleași lucruri. Conversațiile fără rost s-au scurtat din cauza lipsei timpului, însă ideea ca mereu sunt acolo pentru mine ma ajuta foarte mult.
În ceea ce privește activitățile din timpul liber, prefer să citesc, să mă uit la seriale sau sa stau în curte, la aer. Încerc sa fiu mult mai prezentă și să mă bucur și de perioada aceasta, cu toate întâmplările care o însoțesc.
Dan Alexandra Maria, 19 ani, voluntar Terre des hommes în proiectul I-Restore
În ultimele săptămâni de când stau închisă in casă, simt nevoia să mă plimb foarte mult, să merg la facultate, să mă văd cu prietenii și cel mai mult aș vrea să petrec foarte mult timp cu iubitul meu, care acum este la Craiova și vorbim doar prin mesaje sau videocall-uri. Am nevoie de vechea mea viață, pe scurt, și să simt că a venit primăvara. Acum când e vremea așa de frumoasă este păcat să pierd plimbările prin București. Mi-e dor de toate lucrurile astea.
Îmi e greu să stau tot timpul în casă și să nu ies pe afară. Ideea e că pot ieși afară în jurul blocului, dar nu e același lucru. Nu e nevoie sa îmi iau alte haine, să mă aranjez. Mă simt ca un animal de companie scos sa ia puțin aer sau că animalele de la Gradina Zoologică. M-am plictisit să stau jos și să lucrez doar pentru facultate si atât. Dar cel mai greu este că nu sunt lângă cine vreau și acea persoană e la 200 km de unde stau (sau mai mult, nu știu exact) și mi-e dor de el. Rețelele de socializare nu pot înlocui relațiile față în față, însă până la urmă totul are și un final și aștept să se termine cat mai repede povestea aceasta cu virusul.
Ceea ce vreau să transmit este că pentru a trece cat mai repede de această perioadă este foarte important să stăm in casă, dar asta nu înseamnă și să ne izolăm de prieteni și de cei dragi. Există diverse metode de a comunica și avem datoria civică sa nu răspândim coronavirusul, căci nu se va termina daca nu ținem cont de restricții. Cel puțin eu vreau sa se termine cat mai repede, așa că îmi dau seama de gravitatea situației și respect ordinele autorităților. Sper ca majoritatea dintre noi să înțelegem ce se întâmplă și să rămânem cât mai optimiști, fiindcă o sa treacă totul cu bine.
În afară de ajutor emoțional din partea familiei și a iubitului meu, nu prea am ce ajutor primi. Cel puțin eu încerc să fiu cât mai veselă și optimistă în speranța că voi transmite aceleași sentimente și persoanelor din jurul meu.
Timp liber nu prea am, fiindcă primim foarte multe teme de la facultate (ne dau și profesorii de la curs și cei de la seminar), dar mai încerc să fac mișcare prin casă, sa mai învăț la limba arabă și să mai ies in jurul blocului sa iau aer liber. Sunt incă în căutare de activități:)) Cred că o să mă apuc să scriu poezii in curând.
Michelle Popescu, voluntar I Restore, 15 ani
Am nevoie să mă văd cu prietenii și să ies să mă plimb. Da, îmi este greu deoarece nu mai pot să ies afară cu prietenii și nu mai pot să călătoresc. Mesajul către ceilalți tineri este „Încercați să va ocupați timpul cu cât mai multe activități cum ar fi: cititul, sportul, teme( dacă faceți școală online), proiecte, filme”. Ca ajutor, le trimit bunicilor mei pachete cu ce au nevoie. Activitățile pe care le practic în fiecare zi sunt: sportul, cititul, mă uit la filme și seriale.
Gîdea Sănduțu Ștefan, voluntar I-Restore, 17 ani
Avem nevoie de ajutor și înțelegere în această perioadă alături de diverse cursuri online pentru a putea evolua .De asemenea,este foarte multă panică în jur care doar înrăutățește situația.
Da,ne este greu,mai ales din punct de vedere social. Desigur,avem alternative în mediul online însă nimic nu poate înlocui simpla interacțiune fizică .
Pentru tineri, dar și pentru ceilalți cetățeni, îi îndemn să se informeze din surse oficiale, să se gândească de două ori când primesc o informație „din alte surse”.Din punct de vedere al ajutorului, pot spune că doar din partea familiei, ne susținem unul pe altul. Din partea școlii primim doar teme și note, însă nici măcar o oră de predare. Noi elevii am avut o inițiativă să luăm legătură cu un profesor pe o platformă, însă directorii au spus că nu este ceva oficial.Ca nivel cantitativ, era mult mai ușor în școală ,,offline” aveam parte infinit de mai multă predare. Încerc să fac cât mai multe activități și să îmi descopăr noi pasiuni,îmi ajut părinții la treburile casnice, îl ajut pe fratele meu la teme,am început să gătesc,citesc și mă pregătesc pentru câteva examene.
