Două profesoare din cadrul proiectului NOROC au povestit pentru Școala 9 ce le-a impresionat în călătoria din Norvegia

interviu

20 de profesori de la școli din Dolj, Olt, Gorj, Vâlcea și Bacău au avut ocazia, prin intermediul proiectului „NOROC în Educație” al Fundației Terre des hommes, să viziteze mai multe școli din Norvegia în luna martie. Două profesoare au povestit pentru Școala 9 ce le-a impresionat în călătorie și ce metode vor implementa la școlile lor. 

Ce-i spui unui părinte la telefon când copilul lui n-a mai dat pe la școală? Că la un anumit număr de absențe va fi exmatriculat și că încalcă legea? Că pierde bursa socială sau că i se va scădea copilului nota la purtare? Niciuna din variante, după cum avea să afle Lăcrămioara Cule, directoare la Școala Scărișoara din Olt, în călătoria de cinci zile plină cu vizite la unități de învățământ din Norvegia.

„Ne lipsești, îți simțim lipsa!” Asta le spun profesorii norvegieni copiilor care au lipsit de la ore. „Ei nu sună cum face doamna dirigintă de la noi: «vedeți că dacă face mai mult de zece absențe i se scade nota la purtare». Nu! Ei sună ca acel copil să știe că noi, la școală, ne gândim la el și ne lipsește, îi simțim lipsa. Așa construiesc ei relațiile de încredere”, povestește profesoara. A revenit în țară cu gândul să implementeze același sistem și la școala ei.

INTERVIUL INTEGRAL POATE FI CONSULTAT AICI 

În aceeași echipă a fost la final de martie în Norvegia și învățătoarea Georgeta Safta, din Bujoreni, Vâlcea. Predă într-o școală cu 400 de copii, din care un sfert sunt cu cerințe educaționale speciale. Pentru că sunt situați la cinci kilometri de Râmnicu Vâlcea, copiii au început să migreze spre școlile din oraș. Au și 60% copii romi, se întâmplă să aibă eleve care s-au căsătorit înainte de a termina școala generală.

Cu o experiență de 22 de ani la catedră, Georgeta Safta a fost foarte impresionată de ce a văzut în țara nordică și le-a împărtășit și colegilor impresiile sale. „Mi-am pus două întrebări și mi-am zis că dacă noi găsim răspunsurile, cu siguranță lucrurile vor merge bine: ce fel de școală vrem să fim, noi, Școala Bujoreni? A doua întrebare: cum va arăta piața muncii peste 10-20 de ani? La lucrurile acestea trebuie să ne gândim.”