
O parte a tinerilor din Consiliul Consultativ al proiectului nostru I-RESTORE 2.0, împreună cu managerul de proiect, au realizat acest joc, distribuit în format fizic doar în câteva școli și centre educaționale, ca parte a unui efort mai amplu al Fundației noastre, de prevenire și combatere a violenței și de răspândire a practicilor restaurative.
În justiția restaurativă (care „repară”, nu pedepsește), scopul este de a înțelege, nu de a pedepsi, iar accentul este pus pe reconciliere, înțelegere și vindecare emoțională. Principiile pe care se bazează sunt: dreptate, solidaritate, respect, adevăr, incluziune. Practicile restaurative includ medierea, conferința restaurativă, cercul restaurator.