Copiii luptă creativ contra violenței

tr

 

În ultimele două luni, zeci de copii din opt școli din România au conceput și implementat inițiative originale de combatere a violenței în școli cu sprijinul facilitatorilor, profesorilor și părinților.

Intr-o fază anterioară, Fundația Terre des hommes, alături de finanțator(i) a oferit profesorilor coordonatori formare, o metodologie, iar apoi mijloacele materiale pentru activități creative pe această temă. Astfel, după o perioadă de training (al profesorilor și elevilor) pe tema violenței, aceștia au putut începe lucrul la creații variate, la alegerea lor, pe care le-au prezentat  apoi în comunități pentru un impact mai larg.

După ce copiii au realizat interviuri cu colegii pe tema violenței, a reieșit că treptele sau holurile sunt printre cele mai nesigure spații pentru ei (fiind locuri unde sunt cel mai adesea agresați verbal sau fizic). Apoi fiecare grup din școlile respective a gândit intervenția sub formă unui mic proiect atractiv prin care să combată sau prevină problema : mesaje transmise prin clipuri video, picturi pe pereți, postere, sau chiar evenimente locale.

IMAGINI se pot vedea aici

De pildă, „trusa de prim ajutor sufletesc” s-a născut ca o idee originală a elevilor de la Școala Ferdinand din București și presupune accesorii utile precum căști, ceai, desene de colorat sau origami, povești liniștitoare. Dar, cel mai important, primul ajutor este însuși faptul că elevii s-au gândit la colegii lor și și-au luat din timp să creeze această trusă pentru ei, dovedind empatie și grijă.

Unele dintre cele mai apreciate inițiative au fost cele de tip teatru, așa cum a fost la Slatina, unde copiii au explicat prin scene bine gândite comportamentele negative și cum se pot opri ele. Alt exemplu surprinzător și eficient au fost prezentările de tip Q&A despre normele sociale și de gen, în care au fost implicați și părinți.

Peste 100 de copii din opt școli au devenit astfel ambasadori ai non-violenței în județele Dolj, Olt, Bacău, București, Gorj. Activitățile au avut loc în cadrul proiectului CARING, Contestarea normelor sociale și de gen pentru a reduce violența împotriva copiilor în școală. CARING este co-finanțat de Uniunea Europeană și se implementează în cinci țări: România, Croația, Bulgaria, Grecia, Ungaria până în aprilie 2025.

Șase copii din trei școli și profesorii lor vor merge în ianuarie la Budapesta pentru a-și prezenta proiectele și a întâlni colegi din Bulgaria, Croația și Grecia, dar și a discuta mai mult pe tema violenței din școli. Ei au fost aleși în urma evaluărilor unui comitet de copii împreună cu o comisie formată din manageri și colaboratori-traineri ai Fundației Terre des hommes, alături de reprezentanți ai Ministerului Educației și ai Direcției Siguranță Școlară.

Prin proiectul CARING tragem un semnal de alarmă asupra violenței de gen din școli în patru țări din sud-estul Europei (România, Croația, Grecia, Bulgaria), dar scoatem la lumină și mecanismele care duc la perpetuarea acestui fenomen. În România au fost raportate oficial aproximativ 5.400 de cazuri de violenţă în anul şcolar trecut, conform unui anunț din primăvară al Ministerului Educației.

 

CARING este co-finanțat de Uniunea Europeană și se implementează în cinci țări: România, Croația, Bulgaria, Grecia, Ungaria până în aprilie 2025.

Punctele de vedere și opiniile exprimate aparțin autorilor și nu reflectă în mod necesar poziția Uniunii Europene sau a Comisiei Europene. Nici Uniunea Europeană nici autoritatea emitentă nu pot fi considerate responsabile pentru acestea.