Consiliul Consultativ al Copiilor și Tinerilor (CAB) în proiectul PPRO-Child

Copiii și tinerii din sistemul de detenție, implicați direct în luarea deciziilor: A fost înființat Consiliul Consultativ al Copiilor și Tinerilor (CAB) în cadrul proiectului PPRO-Child - protejarea drepturilor procedurale ale copiilor în era digitală.

Un pas important către o justiție mai incluzivă și centrată pe nevoile copiilor a fost făcut în România odată cu înființarea Consiliului Consultativ al Copiilor și Tinerilor (CAB). Această inițiativă își propune să ofere o voce reală copiilor și tinerilor din sistemul de detenție, implicându-i activ în procesul de luare a deciziilor în cadrul unui proiect strategic ce vizează reformarea sistemului judiciar pentru minori.

CAB are rolul de a sprijini echipa de proiect în luarea deciziilor strategice, monitorizarea implementării și identificarea soluțiilor la problemele care pot apărea. Acesta este format din copii și tineri cu vârste între 14 și 23 de ani, unii dintre ei având experiență trăită direct în sistemul de justiție.

Pe parcursul implementării proiectului, CAB-urile se vor reuni de cel puțin trei ori, contribuind activ la dezvoltarea și testarea proiectului pilot, precum și la realizarea de materiale prietenoase cu copiii, menite să faciliteze înțelegerea procedurilor judiciare.

Inițiativa reprezintă un model de bună practică în ceea ce privește participarea copiilor și tinerilor la deciziile care îi privesc direct, asigurându-se că vocea acestora este ascultată și respectată.