Conferința finală NOROC (Inițiativa NOrvegiano-ROmână pentru calitate în educație)

Noroc

Fundația Terre des hommes România organizează, împreună cu partenerii săi FAFO – Institutul de Muncă și pentru Cercetări Sociale Norvegia și ASCHFR – Asociația de Sprijin a Copiilor cu Handicap Fizic filiala Râmnicu Vâlcea, conferința finala din cadrul proiectului NOROC (Inițiativa NOrvegiano – ROmână pentru Calitate în Educație), în care atât partenerii, profesorii, cât și copiii vor împărtăși impresii și exemple demonstrând impactul pe care l-a avut proiectul. 

 

Vineri, 24.11.2023 invităm cadre didactice, specialiști din domeniul educațional și colegi din mediul ONG la o conferință în București, unde vom discuta despre concluziile și recomandările din Ghidul de bune practici și Ghidul de intervenție integrată pentru prevenirea și combaterea abandonului școlar și pentru lucrul cu copii cu CES (cerințe educaționale speciale). 

 

Conferința va avea loc la Hotelul Ibys Styles, dar exclusiv pe bază de înscriere în prealabil. Vă rugăm confirmați participarea până pe data de 23.11.2023, la ora 10:00, prin mail la adresa de email: marian.ghita@tdh.org. Toți participanții vor primi la final un certificat de participare.

 

Obiectivul proiectului NOROC a fost de a asigura accesul la educație incluzivă de calitate pentru acei copii pentru care accesul la o astfel de educație este o provocare zilnică. În lupta cu abandonul școlar, proiectul NOROC și-a concentrat atenția și eforturile în cinci județe vulnerabile din România (Dolj, Olt, Gorj, Vâlcea, Bacău), unde au fost sprijiniți copii în risc de abandon școlar și copii care prezintă cerințe educaționale speciale.

 

Proiectul Inițiativa „NOROC în Educație” - Inițiativa NOrvegiano - ROmână pentru Calitate în Educație” beneficiază de un grant în valoare de 998.000€ oferit de Norvegia prin Granturile Norvegiene 2014-2021, în cadrul Programului Dezvoltare locală.

Pentru mai multe informații accesați:

www.eeagrants.org
www.eeagrants.ro
www.frds.ro
.
Lucrăm împreună pentru o Europă verde, competitivă și incluzivă.