Pe 2 iunie ne-am bucurat să adunăm 400 sute de copii și părinți la unul dintre evenimente deschise pe care le organizăm anual: a fost Ziua Internațională a Copiilor și am sărbătorit-o în Parcul Herăstrău, alături de copii români și copii din comunitățile de refugiați din Ucraina și din țările arabe. A fost o zi plină de veselie, culoare, muzică și dans. Activitățile cu care i-am bucurat pe copii au fost cele de magie, pictură pe față, flash-mob cu baloane, dar și atelierele de pictat pe sacoșe de pânză și origami.
Iar, pe 24 iunie, în Brașov, echipa noastră de acolo a organizat un eveniment similar unde zeci de copii au petrecut timp împreună, în jocuri sportive și de echipă.
Copilăria e o lume fascinantă în toate culturile și ne bucurăm că am putut arăta asta.
Evenimentele fac parte din proiectul nostru de sprijin pentru copiii refugiați din Ucraina, în parteneriat cu UNHCR România, Agenția ONU pentru Refugiați.